ÎNTREBĂRI DES ÎNT LNITE
1. Întrebare: Ce reprezintă un hotel SPA?
Răspuns: Hoteluri SPA sunt hotelurile dotate cu centre SPA, care ocupă min. 20% din suprafața hotelului și care oferă diferite proceduri – clasice sau netradiționale, menite întineririi, înfrumusețării, îmbunătățirii sănătății psihice și fizice, relaxării și terapiei antistress. În ianuarie anul 2016 s-a adoptat Ordonanța specială a Ministerului de turism, în care sunt menționate cerințele concrete legate de certificarea centrelor SPA, pe baza cărora un hotel este îndreptăți a purta denumirea de hotel SPA.
În zilele de azi vizitarea hotelurilor sau centrelor SPA este ceva foarte modern, dar și util.
Există două versiuni ale originea cuvântului. Conform primei versiuni, romanii au folosit fraza “Salus per aquam” (SPA), prin care au descris izvoarele termale, cu ajutorul cărora au tratat diferitele tipuri de afecțiuni. După alte surse, terminul provine de la denumirea celebrului oraș belgian Spa, care în secolul 16 a fost recunoscut pe plan mondial cu izvoarele sale minerale și cu refacerea forțelor fizice ale organismului, încărcarea cu energie pozitivă, tratarea unor afecțiuni și profilaxia.
Dacă doriți a vă restaura forțele la un centru SPA modern și funcțional, vizitați Aparthotel Lucky Bansko SPA & Relax. Hotelul oferă un SPA adevărat, cu peste 28 de terapii, piscine bio fără adaos de clor, cameră de sare și cameră de gheață. Hidroterapie cu cea mai contemporană cadă tangentor combinată, terapie cu nămol curativ din Kyustendil, dușuri cu hidromasaje, fish masaje, 6 tipuri de saune și băi de aburi, jacuzzi, fitness.
2. Întrebare: Ce înseamnă o cameră dublă la hotel ?
Răspuns: Camera dublă este prevăzută pentru doi oaspeți. Camera dublă la un hotel este menită cazării de doi oaspeți, camera poate fi cu două paturi separate sau cu un dormitor. La aparthotel Lucky Bansko SPA & Relax se oferă studiouri, care sunt un analog al camerei duble. Studiourile sunt mai spațioase și dispun de o chicinetă complet mobilată.
3. Întrebare: Ce reprezintă un studio la hotel ?
Răspuns: Studioul la hotel dispune de o chicinetă. Studioul reprezintă o încăpere cu o cameră, dotată cu două paturi separate sau un pat de tip dormitor, baie cu toaletă și o chicinetă complet dotată.
4. Întrebare: Câte camere are hotelul Lucky Bansko ?
Răspuns: Hotelul Lucky Bansko are în total 115 de camere. Hotelul Lucky Bansko dispune de 67 de studiouri și 48 de apartamente, toate dotate cu chicinetă complet mobilată, băile sunt cu cadă, sistem SOS și telefon.
5. Întrebare: Cât costă cazarea la o cameră din hotelul Lucky Bansko ?
Răspuns: Cazarea la o cameră din hotelul Lucky Bansko costă 65 de euro și include: mic dejun, folosirea centrului SPA, a clubului pentru copii cu bone, a locurilor de parcare, prestarea serviciilor de recepție 24 de ore.
6. Întrebare: Cât costă cazarea la o cameră dublă din hotelul Lucky Bansko ?
Răspuns: Cazarea la o cameră dublă la hotelul Lucky Bansko costă 65 de euro. Prețul camerei duble include cazarea cu mic dejun și folosire gratuită a centrului SPA.
7. Întrebare: Hotelul Lucky Bansko dispune de SPA ?
Răspuns: Hotelul Lucky Bansko are un centru SPA. Hotelul Lucky Bansko dispune de un centru SPA contemporan cu numeroase atracții, inclusiv piscine BIO.
8. Întrebare: Care este proprietarul hotelului Lucky Bansko ?
Răspuns: Borislav Malinov este proprietarul hotelului.
Acesta a absolvit UNSS (Universitatea de economie națională și mondială), specialitatea Economie și managementul comerțului. Începe afacerea sa în anul 1993 cu firma ET „Politrade“, în urma înființează o companie dintre cele mai mari din Bulgaria pentru achiziționarea și reciclarea deșeurilor– „Nord“ Holding.
În perioada 1995 – 2003 este administratorul firmei „Nord holding”, dintre firmele de frunte în domeniul reciclării deșeurilor metalice din Bulgaria. Este administrator și acționar la firma de construcții „Stroyconsult” EOOD și consultant pentru aspectele economice și financiare la „Lucky Bansko”, care face parte din structura holdingului „Nord holding” SRL.
Malinov a fost președintele Asociației bulgare de reciclare în perioada 2006 – 2010 și vice președinte până în septembrie anul 2011, când este reales ca conducător al asociației.
9. Întrebare: Ce am putea vedea în Bansko ? / Ce se poate vedea în orașul Bansko ?
Răspuns: În Bansko există multe obiective – naturale , culturale, istorice. Orașul este situat la poalele muntelui Pirin, o parte majoritară a teritoriului muntelui fiind inclusă la parcul național Pirin, protejat de UNESCO.
În Bansko există muzee istorice, multe case antice cu arhitectură păstrată, biserici, monumente, dedicate unor activiști proeminenți de pe timpul Renașterii.
Există și locuri de distracții. În sezonul de iarnă sunt prezente condiții excelente pentru practicarea sporturilor de iarnă.
10. Întrebare: Ce am putea vizita în jurul orașului Bansko ?
Răspuns: Există multe locuri interesante, care merită vizitate:
– Mănăstirea ”Rilski manastir”, mănăstirea ”Rozhenski manastir” și zona Rupite;
– Așezări rezervații arhitecturale – Leshten, Kovachevitsa;
– Ați putea vizita orașul Melnik – cel mai mic oraș din Bulgaria, cu fenomenul natural unic – piramide de nisip. Aici ați putea degusta celebrul vin din această zonă; – Vizitarea casei etnografice tradiționale din satul G. Draglishte;
– Vizitarea bisericii din secolul 18, situată în satul Dobarsko – templul ”Sfântu teodor Tiron și Teodor Stratilat”; – Parcul cu urși dansatori din orașul Belitsa;
– Ture de mers pe jos la muntele Pirin;
– Călărit la satul Bachevo;
– Paintball în împrejurimile orașului Bansko;
– Rafting pe râul Struma;
– Pescuit în împrejurimile orașului;
– Ați putea juca golf la Pirin golf.
11. Întrebare: La ce altitudine deasupra nivelului mări se află orașul Bansko ?
Răspuns: Altitudinea este de 927 m deasupra nivelului mării, la poala nordică a muntelui Pirin.
12. Întrebare: Câte pârtii de schi există în Bansko ?
Răspuns: Numărul total al pârtiilor este 16.
Pârtiile de schi al orașului Bansko sunt construite în două localități principale – „Chalin valog“ și „Shiligarnika“ (1700 – 2500мm, pe pantele nordice ale muntelui Pirin, la aproximativ 10 km de oraș. Ele sunt ușor accesibile, la aproximativ 25 de minute cu telefericul nou ”Gondolata“, care are stația inițială în Bansko. Lungimea totală a pârtiilor și a căilor de schi este de 75 km. Dintre ele: pârtii pentru începători – 35%, pârtii pentru avansați – 40%, pârtii pentru experimentați – 25%. Locația pârtiilor permite multe combinații și coborâri cu diferite pante și grade de dificultate. La dispoziția schiorilor și a snowbordiștilor sunt și pârtiile pregătite în mod profesional și protejate în mod fiabil cu lungime de 75 de kilometri, precum și 22 de kilometri facilități moderne teleferice cu o mare capacitate /cu scaune 13.2 km, de tracțiune – 2.4 km și gondole – 6.2 km/, care asigură transport rapid și comod până la începutul fiecărei pârtii. O telegondolă modernă cu opt locuri, transportă schiorii din oraș până la zona ”Banderishka poliana” cu capacitatea de 2 400 persoane pe oră. 100 % din traseele sunt dotate cu mașini de zăpadă artificială, cea ce garantează o acoperiră suficientă cu zăpadă din decembrie până în mai. Cel mai înalt punct al centrului de schi are altitudinea de 2560m, iar cel mai scăzut – de 990 m.
Centrul schi oferă și un traseu de schi excelent cu lungimea de 16 km, dotat cu mașini de zăpadă artificială și iluminație, care conectează zonele înalte ale stațiunii și orașul Bansko.
13. Întrebare: Cât costă folosirea telefericului din Bansko ?
Răspuns: Cardul zilnic de teleferic în sezonul de iarnă 2016/17 a costat 58 lv.
14. Întrebare: Când începe sezonul la Bansko ?
Răspuns: La Bansko sezonul începe la mijlocul lunii decembrie cu o petrecere formidabilă.
15. Întrebare: Când are loc Jazz festivalul din Bansko ?
Răspuns: Jazz festivalul din Bansko întotdeauna se desfășoară în prima jumătate a lunii august.
16. Întrebare: Când are loc Campionatul mondial de schi la Bansko ?
Răspuns: Prima cupa mondială de schi din Bansko a avut loc la 27 și 28 februarie și la 1 martie 2015. În anul 2018 în orașul Bansko va avea loc Cupa mondială de schi de snowboard.
17. Întrebare: Până când este sezonul de schi din Bansko ?
Răspuns: În Bansko zăpada se menține până la sfârșitul lunii aprilie, dar sezonul de schi se termină la începutul lunii aprilie.
18. Întrebare: Cum ați putea ajunge la Bansko ?
Răspuns: Bansko este la o distanță de 150 km de Sofia, la 220 km de Salonic, la 600 km de Istanbul, la 540 km de Belgrad, la 200 km de Skopie și la 600 km de București.
– De la Sofia până la Bansko se ajunge în mai puțin de 2 ore, pe drumul internațional Е 79 /120 km drum de autostradă/, din care doar o porțiune de drum cu lungime de 40km nu este autostradă. – Cu transport aerian – de la aeroportul Sofia și Plovdiv.
– Cu autobuz – există linii regulate de autobuz până la orașele principale din Bulgaria.
– Cu transport feroviar cu ecartament îngust de la Septemvri până la Bansko.
19. Întrebare: Cum se poate ajunge de la Bansko până la zona Baikushevata mura ?
Răspuns: Pinul silvestru ”Baikushevata mura” se află imediat lângă drumul asfaltat, care conectează Bansko cu cele două cabane Banderitsa și Vihren. Până la pomul se poate ajunge pe traseele marcate spre cabana Banderitsa și cabana Vihren în aproximativ 4.30 ore mers pe jos. Până la ”Baikushevata mura” se poate ajunge și cu automobil, pe drum rutier, la distanță de aproximativ 15 km de oraș. Pinul silvestru ”Baikushevata mura” se află la o altitudine deasupra nivelului mării de 1930 m în muntele Pirin. Crește în apropierea cabanei Banderitsa și cabanei Vihren. În anul 2004 s-a realizat refacere a landshatftului în jurul pomului în vederea rezervării acestuia.
20. Întrebare: Unde a-și putea parca în Bansko ?
Răspuns: Lucky Bansko pune la dispoziție două parcări în aer liber situate lângă hotel, cu supraveghere video. Hotelul dispune și de un garaj de parcare acoperit. Dacă doriți să folosiți parcările plătite ale municipiului Bansko, Vă rugăm ale căuta la următoarele adrese: – str. „Tsar Simeon” – de la str. „Victor Hugo” până la str. „Bulgaria” și de la pț. „Nikola Vaptsarov” până la intersecția cu str.„Ikonom Chuchulain”; – str. „Pirin” – de la intersecția cu str. „Otets Paisii” până la piața „Vazrazhdane”; – str. „Ivan Vazov” – de la parcarea de serviciu a municipiului până la str. „Tsar Simeon” și lărgirea între cele două străzi; – lărgirea (parcarea) – între str. „Viktor Hugo”, str. „Dimitar Talev” și str. „lui Pastyor” (în spatele policlinicii).
21. Întrebare: Unde ne-am putea odihni în Bansko ?
Răspuns: Aparthotel Lucky Bansko SPA & Relax este un loc excelent de odihnă în toate sezoanele. Acesta este hotelul, la care veți primi un produs de calitate garantată, un confort maxim, multe griji și servicii perfecte prestate de către personalul întreg al hotelului.
În Bansko sunt peste 350 de hoteluri și locuri de cazare, cu diferite categorii de stele, existând o mare diferență în prețurile serviciilor oferite.
22. Întrebare: Unde am putea mânca în Bansko ?
Răspuns: În Bansko există multe locuri în care ați putea mânca preparate alimentare gustoase. Dacă doriți a încerca preparate într-adevăr gustoase, pregătite cu produse bio, vizitați restaurantul Le Bistro din Aparthotel Lucky Bansko SPA & Relax. În sezonul de vara, numai pentru 24 lv. vă veți putea alege 3 preparate din meniul restaurantului. Iarna prețul este 30 de leva pentru 3 preparate la alegerea liberă, dar se oferă și gustări în 4 variante cu pâine aromată proaspăt coaptă, servite fiecărui oaspăt.
Apa, servită la restauratul Le Bistro este apă kangen și este gratuită.
Dacă vă place bucătăria italiană, în mod obligatoriu trebuie să vizitați restaurantul Leonardo, care face parte din Lucky Bansko. Vara v-ați putea bucura piscinei în aer liber extraordinare , două complexe aqua, a mânca pizza gustoasă sau a comanda cocteiluri răcoritoare. Iarna este foarte confortabil în jurul șemineului, iar preparatele culinare sunt extraordinare.
Prețurile sunt mai mari, dar serviciile prestate sunt mai mult de perfecte și merită. Bucătăria folosește rețete originale, pasta, deserturile și înghețata sunt pregătite pe loc și nu sunt semifabricate. Urmează deschiderea restaurantului alpin Fondue – primul în Bansko.
La restaurantele Lucky Bansko ați putea regăsi și alimente delicioase fără gluten și pâine, cea ce nu este o practică comună.
23. Întrebare: Cum este clima / timpul în Bansko ?
Răspuns: Clima este de munte, cu condiții excelente pentru practicarea sporturilor de iarnă.
Prima zăpadă ninge la începutul lunii decembrie și acoperirea de zăpadă de menține până la sfârșitul lunii aprilie. Vara este caldă, cu seri răcoroase.
24. Întrebare: Când Bansko a devenit oraș ?
Răspuns: În anul 1912, după eliberarea orașului Bansko de la ocupația Imperului Otoman, personalități cu conștiință publice ridicată din Bansko depun petiție la Parlament. În anul acesta Bansko este declarat oraș în mod oficial.
În secolele ХV-ХVІ , câteva cartiere se unesc și formează Bansko ca o așezare. De primă dată se întâlnește dovadă documentară pentru Bansko în registrul otoman al crescătorilor de oi din anul 1576.
O creștere în aspect economic și spiritual se înregistrează în secolele ХVІІІ și ХІХ, fapt care reiese din actele administrației locale. Municipiul bulgar Bansko este înființat în jurul anului 1850, ca o continuare a consiliului public a satelor format în anul 1833, pentru construirea și pictarea bisericii ”Sf. Treime” (sfințită în anul 1835).
25. Întrebare: Unde se află Bansko pe harta ?
Răspuns: Bansko se află în Bulgaria de Sud-Vest, la aproximativ 80 km de frontiera cu Grecia, Eksohi /la aproximativ 1,5 h. călătorie cu automobil/.
Bansko este situat în poalele nordice ale muntelui Pirin, la o altitudinea deasupra nivelului mării de 925 metri, la 150 km de Sofia și la 96 km de Blagoеvgrad.
26. Întrebare: Unde se opresc autobusele în orașul Bansko ?
Răspuns: În orașul Bansko autobusele se opresc la autogara. Autogara din Bansko se află la 500de metri de centrul orașului. Autogara este situată pe drumul principal 19, la numai 3 minute mers pe jos de la Aparthotelul Lucky Bansko SPA & Relax.
27. Întrebare: În ce județ se află Bansko ?
Răspuns: Bansko face parte din județul Blagoevgrad. Orașul este situat în Bulgaria de Sud-Vest, în apropierea orașului Razlog , fiind centrul administrativ al municipiului Bansko.
28. Întrebare: În ce munte se află orașul Bansko ?
Răspuns: În Bansko se află muntele Pirin. Orașul este situat la poalele muntelui Pirin, dar la numai 15 km/16 min. de zona Predela, în care se întâlnesc 3 munți – Pirin, Rila și Rodopite.
29. Întrebare: Ce râu traversează orașul Bansko ?
Răspuns: Bansko este traversat de râul Glazne. Râul Glazne are lungimea de 11 km, fiind compusă din 2 râuri – Banderitsa și Damianitsa.
30. Întrebare: De unde provine denumirea orașului Bansko ?
Răspuns: Denumirea orașului provine de la numele unui colonist, dintre primii coloniști din zona – Banio Marinov. Banio Marinov este un revoluționar bulgar, dintre liderii revoltei din Kresna – Razlog.