Zilele acestea Bansko se pregătește pentru sărbătorile cu ocazia Zilei orașului Bansko – 5 octombrie.
O manifestare care deja a început la 3.10.2017, este o expoziție fotografică unică, organizată de trei localnici din Bansko, care își iubesc orașul – Georgi Angelov, Ivo Dimitrov și Dimitar Matsurev. O asemenea manifestare se organizează de primă dată la casa de cultură din oraș. Interesul manifestat față de cele 60 de fotografii expuse este foarte mare, din partea locuitorilor din Bansko și din partea oaspeților orașului – stațiune.
Cei trei fotografi celebri vor prezenta diferite aspecte din viața orașului Bansko. Subiectele „Fețele orașului Bansko” și ”Tradiții” vor fi prezentate de către G. Angelov. Ivo va dezvălui frumusețea originală magnifică a muntelui Pirin, iar D-l Matsurev va deschide o fereastră spre trecutul antic al orașului, ce și cum se schimbă în decursul sezoanelor, viața orașului în timpul festivalurilor și altor manifestări organizate, va arăta preparate culinare specialități tradiționale orașului Bansko, tradiții și manifestări sportive.
Aparthotel Lucky Bansko SPA & Relax arată încă o dată o poziție activă, ocupând un loc demn în rândul firmelor care sprijină afacerile în stațiunea de iarnă.