Furnizați informații despre șederea dvs.

Sosire
,
Plecare
,
Adulți
Vârsta 12+
Copii
Vârsta 0-11

2 nopți

2 nopți

Muntele Pirin

Muntele Pirin – un alpin tânăr, la peste 10 milioane de ani

Muntele Pirin este situat în Sud-Vestul Bulgariei, formând un masiv comun împreuna cu munții Rila și Rodopite.  Spre deosebire de muntele Stara planina de exemplu, care traversează întreg teritoriul Bulgariei de Vest spre Est, Pirin este un munte compact. Acesta ocupă suprafața de 2585 kilometri pătrați, având un relief foarte ondulat – cu numeroase vârfuri abrupte, prăpastii verticale, văi adânci.

Pirin peisaj frumos | Aparthotel Lucky Bansko SPA & Relax

În linie dreaptă de Nord-Vest – Sud-Est, muntele Pirin are lungimea de numai 66 km. Atinge lățimea maximă de 40 kilometri de la Sandanski până la Obidim.  Pe suprafața sa de 2585 kilometri pătrați, muntele are 96 de vârfuri, căror înălțime deasupra nivelului mării este între 2500 și peste 2900 m.

Cel mai înalt este vârful Vihren – 2914 de metri. Acesta este al doilea după înălțime la noi – „rămâne în urmă” cu 11,4 de metri de vârful din muntele Rila – Musala.  Vârful Vihren ocupă poziții de frunte din ”clasațiișe” internaționale de înălțime – acesta este al treilea după înălțime pe Peninsula Balcanică, al șaptelea din Europa. Celălalt vârf din muntele Pirin, cu înălțime de peste 2900 metri, este vârful Kutelo.

După Vihren și Kutelo, mai sunt 7 vârfuri în muntele Pirin care înregistrează înălțime de peste 2800 de metri. 17 vârfuri au înălțimea de peste 2700 m, iar 32 depășesc 2600 m, 40 fiind situați la înălțime de peste 2500 m. Înălțimea medie a muntelui Pirin este de 1033 metri. Pentru comparație, cel mai înalt punct al muntelui Sakar, care este un munte jos, cu înălțime de 856,1 metru – înregistrată la vârful Vishegrad.   Aceste caracteristici determină natura aplină a muntelui Pirin. Asemenea munți la noi sunt muntele Rila, unele părți ale muntelui Stara planina și Vitosha. D.p.d.v. geologic, acestea sunt munți tineri, ondulate în urma cu aproximativ 10 milioane de ani din cauza activității seismice a plăcii euroasiatice. În restul părților ale Europei, această activitate a format, de exemplu muntele Alpii.

Muntele Pirin – și pentru schi și pentru plajă

Locația și relieful muntelui Pirin determină clima sa variată. Condițiile climatice aici se schimbă de la mediteraneane de tranziție spre moderat continentale, până la montane în părțile înalte ale muntelui Pirin.

Copiii care călătoresc cu mașina | Aparthotel Lucky Bansko SPA & Relax

Practic, acest munte este potrivit de petrecut și o vacanță de schi în sezonul de iarnă, dar și de plajă în sezonul de vară, ca la o stațiune exotică de litoral, de exemplu la piscinele în aer liber de pe acuacomplexul aferent hotelului Apart  hotel Lucky Bansko SPA & Relax 5 stele. De fapt, muntele Pirin este atractiv în toate sezonale, nu din întâmplare aici sunt dezvoltate stațiuni, numeroase trasee,  cabane.

Mediu, între cele trei părți ale muntelui Pirin – de Nord, de Mijloc și de Sud,  clima este comparativ moderată. Temperaturile medii în sezonul de iarnă variază în jurul gradului de zero și puțin sub zero, gradele medii anuale ajung peste 11 grade.   Bineînțeles, ținând cont de diferitele zone ale muntelui Pirin, imaginea este complet diferită – părțile situate la înălțime prezintă parametri săi de temperatură, fiind tipic montane. În zonele situate la înălțime zăpada se menține între 7 și 8 luni pe an.  În partea sudică, acoperirea cu zăpadă de menține aproximativ 3 luni pe ani.

Partea de mijloc al muntelui Pirin are caracter alpin evidențiat, fiind esența muntelui Pirin, cu forme de relief glaciare caracteristice. Aici sunt vârfurile Vihren și Kutelo, și vârfurile mai înalte ale muntelui Pirin.

D.p.d.v. al turismului, muntele Pirin de Nord este cel mai bine dezvoltat, cu stațiuni, cabane și trasee. Din cele 13 cabane în funcționare din muntele Pirin, 11 sunt situate în partea nordică.

Muntele Pirin de mijloc ocupă 7 procente din muntele, prezentând forme carstice caracteristice,  cu un vârf cu înălțime de peste 2000 de metri – Oreliak. Restul vârfurilor au înălțime sub 2000 de metri, cu precădere cu păduri de foioase.

Partea sudică a muntelui Pirin este cea mia joasă, cu o rotunjire predominantă,  spre deosebire de vârfurile și văile de tip aplin. Punctul cel mai înalt cu înălțime de 1977,6 metri – vârful Ushite, în care pădurile sunt mixte – de foioase și de conifere.

Pirin – natura unică din patrimoniul mondial

Combinând diferite condiții climatice și relief, muntele Pirin prezintă o lume bogată vegetală și de animale. Animalele vertebrate sunt prezentate de 250 de specii – 177 specii de păsări, 45 specii de mamifere, 6 specii de pești.

Imagine frumoasă cascadă | Aparthotel Lucky Bansko SPA & Relax

Cele nevertebrale – păianjeni, insecte, miriapozi și altele, sunt de numeroase ori mai multe – peste 2000 de specii cu subspecii. Din animalele vertebrale cel mai larg răspândite sunt cerburile, caprele sălbatice, urșii, vulpii, lupii, cocoșii de munte și altele.

Plantele au rădăcină, tulpină și frunze formate, fiind denumite plante superioare. În muntele Pirin sunt înregistrate 1300 de specii – de la ferigi și arbuști la copaci seculare. Mușchii sunt 320 specii, iar algele în numeroasele râuri și surse de apă sunt sute de specii.

În muntele Pirin există multe animale, care sunt înregistrate la Cartea roșie, ca specii periclitate de dispariție. Printre ele sunt ciocănitoarea cu trei degete, vulturul de stâncă, țestoasa cu coadă lată.

Sunt prezente și 18plante, întâlnite numai aici – lumanarică, poa din Pirin, mac din Pirin. Lângă vârful Vihren se întâlnește floarea reginei – o specie protejată rar întâlnită.

Patrimoniul natural din muntele Pirin este evaluat la nivel de politică de stat încă în anii 30 ale secolului trecut – în anul 1934 s-a definit rezervația „Bayuvi dupki-Dzhindzhiritsa“.

Peste jumătate a teritoriului muntelui este ocupat de păduri virgine – pin silvestru alb și negru, pin – alb și negru, brad, molid. Majoritatea arborilor seculare au vârstă de până în 500 de ani. Păduri atât de largi sunt rar întâlnite în Europa. În muntele Pirin se regăsesc și doi pini silveștri care sunt la peste 1300 de ani.

În anul 1962 în muntele Pirin se stabilește un parc natural cu suprafață de 40 332 de hectare de importanță națională. Inițial este denumit ”Vihren”, iar în anul 75 este redenumit la Parc național „Pirin”, denumirea rămasă până în zilele de azi. În anul 1983, parcul munții este evaluat și ca o parte a patrimoniului mondial important fiind inclus la lista UNESCO.

Muntele Pirin – cea mai frumoasă poveste cu 186 lacuri de oglindă

Muntele Pirin are o natură foarte pitorească, foarte atractive fiind zonele cu lacuri. Lacurile din Pirin sunt în număr de 186, în partea nordică a muntelui fiind peste 160, situate la înălțime foarte mare – la peste 2000 de metri.

Lac de munte din Pirin | Lucky Bansko SPA & Relax

Există complexe cu lacuri, cu care este saturată de exemplu rezervația „Yulen” din cadrul parcului „Pirin”. Există și lacuri individuale, unele dintre care  prezintă începutul unor râuri mici. Privite de la distanță, lacurile din muntele Pirin sunt asemănătoare unor oglinzi.

Lacurile de pe munte sunt de origine glaciară. Apele sunt foarte curate, reci și adânci. Printre aceste „oglinzi”, la o mare înălțime din muntele Pirin, este cel mai mare lac – Popovoto ezero, situat la înălțime de 2234 m.

În zonele mai joase ale munții sunt celelalte lacuri dintre Popovite ezera, toate acumulând apa de la două pâraie abrupte provenite de la vârfuri, precipitații și acoperirea de zăpadă, care  începe să se topească în primăvara.

Marele lac Popovo ezero din muntele Pirin este printre cele mai vizitate obiective naturale ale muntelui. Este situat printre vârfuri, iar în jurul său există poiene confortabile turiștilor. Lacul ocupă o suprafață de aproximativ 123 de decari, cu adâncime de 29,5 metri. Lungimea sa este de 480 metri, înregistrând lățimea de 336 m.

Foarte frumoase și vizitate sunt stațiunile din muntele Pirin, situate în jurul lacurilor Vasilashkite ezera, Strazhishkite ezera, Tipitstkite ezera, Disilashkite ezera, Polezhanskite ezera.

Grupul lacurilor  Vasilashkite ezera include un numpr de 10 lacuri, două dintre care sunt lacul de Sus și cel de Jos. Suprafața totală a grupului de lacuri este de aproximativ 180 decare, malurile fiind de stâncă și foarte abrupte. Apa este rece, cu temperaturi cuprinse în intervalul 10-12 grade în sezonul de vară.

Probabil lacul cel mai vizitat este lacul Ribnoto ezeo –  în jurul acestui lac întotdeauna sunt multe corturi de turiști, iubitori de natură. Este situat sub lacul de Sus, la o înălțime de 2145 metri, înconjurat de pini silveștri seculari și de vârfuri. Are lungimea de 325 metri, lățimea sa fiind de 177 metri, adâncimea ajungând până la 2, 5 metri.

Denumirea sa este asociată de mult păstrăv din lac, deși toate lacurile Vasilahki ezera sunt populate cu păstrăv.

Muntele Pirin – trasee pentru turiști începători și experimentați  

La muntele Pirin traseele turistice sunt numeroase, cu treceri cu grade diferite de tip, greutate și durată. Trecerile traversează drumuri și poteci de pădure, uneori și drumuri de pământ.

Tranziție grup de munte din Pirin | Lucky Bansko SPA & Relax

În muntele Pirin există și trasee cu parte alpină, la care terenurile sunt foarte dificile – de stâncă, cu mare denivelare, care trec lângă prăpăstii adânci. Asemenea de exemplu sunt drumurile de acces la curmătura Koncheto. La unele locuri poteca ajunge lățimea de numai 50 centrimetri.

Din anul 1963 traversarea  curmăturii populare din muntele Pirin este înlesnită cu o frânghie metalică, iar în anul 1969, pe pantele de Sud-Vest este săpată o potecă. Se povestește că înaintea construirii balustradei, turiștii se deplasau prin încalerale și târâre, de unde provine și denumirea Koncheto.

Pantele de Nord-Est ale Koncheto reprezintă pereți verticali de aproximativ  400-500 de metri, fiind cățărate deseori de apliniști. Se pot alege și trasee foarte scurte de munte – de exemplu de la cabana „Yavorov” până la poiana Yavorova polyana, având durat de mai puțin de o oră.

Durata poate fi de mai multe ore – în 17 ore se poate ajunge de la orașul Dobrinishte până la orașul Melnik,  prin cabanele „Gotse Delchev”, „Bezbog” și „Pirin”.

Foarte popular în rândul turiștilor experimentați este traseul de la cabana „Yavorov” până la orașul Melnik. Traseul este foarte frumos, dar și dificil, traversând trei etape, cu durate de la 5 la 7 zile.

Se pot menționa multe alte trasee din Pirin, dar în special trebuie remarcat traseul Е 4. Acesta este un eurotraseu, care începe din Italia, traversând Spania, apoi Franța, Elveția, Germania și Austria, apoi Ungaria, România, Serbia și Bulgaria, urmate de Grecia, ajungând până na insula Crit.

Secțiunea din muntele Pirin este în natura virgină, traseele fiind traversate după coordonare specială cu direcția parcului ”Pirin”, cu un ghid, și fără devieri de la traseul desemnat în vederea păstrării naturii unice.